Crăciunul, sau Nașterea Domnului, nașterea lui Iisus Cristos, este o sărbatoare crestină, ce își are originea, la fel ca și scrierea evangheliilor, la cca 3-400 de ani după evenimentul nașterii. Este evident că o lungă perioadă de timp după răstignirie, au fost dispute aprige între păgâni și creștini, privind omagierea celui canonizat. Chiar și o parte din mai marii înțelepți ai bisericii își doreau mai mult să omagieze momentul învierii în spirit, după răstignire, decât învierea în trup, pe care o considerau de origine păgână. Făcătorii evangheliilor, s-au înțeles pană la urmă, prin găsirea soluției nașterii din fecioară și nu din mamă și tată, așa cum s-au petrecut faptele. Fiind apoi ținut cu regularitate, în fiecare an la 25 decembrie, începând din secolul XX , Crăciunul, devine o sărbatoare laică, fiind sărbatorită pe aproape tot globul pămantesc, atât de creștini cât și de necreștini (așa zișii păgâni), chiar dacă datele diferă, funcție de rit. În secolul XXI al zilelor noastre, această sărbatoare imbracă aspectul unei adevărate hipnoze generalizate, oamenii, complet hipnotizați de fastul sărbătorii, lăsând momentul celebrării nașterii, pe planul doi. Toate rețelele de mass-media, comercianții mai mari sau mai mici, supermarket-urile sau vanzătorii ambulanți, de pe aproape tot mapamondul, își măresc, cu ocazia sărbatorilor de iarnă, cifra de afaceri și își umplu binișor buzunarele pe seama populației ce își dorește să iasă din suferința cotidiană de zi cu zi și să se simtă fericită, măcar pentru câteva zile. Și, ca de fiecare dată, după sărbatoare, efectul fericirii trece și nefericirea pune iar stăpanire pe ei și gândul zboară iar la pregătirea următorului eveniment de sărbatoare, fie el doar și cel din weekend-uri, până la Paște sau până la vacanța de vară, la următorul Crăciun. Și tot așa ne petrecem mai departe viața. Evoluția modului de viață al omului zilelor noastre este evidentă față de modul de viață al oamenilor din perioada nașterii lui Iisus, totuși înțelesul cuvintelor lui Iisus Cristos, adresate oamenilor, acum douăzeci de secole, rămâne perfect actual și pentru oamenii secolului XXI. Voi prezenta și comenta, în următoarele zile de sărbătoare, un aforism a lui Iisus, din Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma, consemnat și comentat de Osho, în Sămânța de Muștar.

Iisus a spus:

 “Eu am venit în mijlocul acestei lumi, luând formă trupească. Dar i-am găsit pe toți beți, și niciunuia nu-i era sete. Iar sufletul meu a plâns pentru fiii oamenilor, căci ei sunt orbi în inimile lor și nu văd ca au venit în această lume goi, și goi vor pleca din ea. Dar acum sunt beți, nu ai ce să le faci. Când se vor trezi însă din beția provocată de vin, se vor căi”

Beția, este de mai multe feluri. Beția de alcool, beția de putere, beția de drog, etc. Orice formă de beție, presupune o stare modificată a conștiintei. Ești pe jumătate adormit. Este ca și cum ai fi în stare de hipnoză. Iisus știa foarte bine ce înseamnă să fi hipnotizat dar cum putea să utilizeze un cuvânt care nu ar fi fost înțeles de oamenii acelor timpuri ? Astăzi, știm ca hipnoza este tot o stare modificată a conștiintei în care cel ce hipnotizează, prin repetarea unor cuvinte, induce în cel hipnotizat, înțelesul acelor cuvinte. Există însă și posibilitatea autohipnozei. Dacă te gândești tot timpul la un anumit gând, devii hipnotizat de acel gând. Dacă repeți mereu o acțiune, dacă privești mereu la televizor și auzi la infinit același lucru, dacă faci ceva repetitiv un timp îndelungat, respectiva acțiune te va hipnotiza. Dacă un hipnotizator îți repetă mereu pe un ton monoton: dormi, dormi, dormi,…. sigur vei adormi profund. Prin urmare, metoda sigură de a te autohipnotiza este prin repetiție. Obiectul autohipnozei diferă de la om la om.  Unii se autohipnotizează cu alcool, alții cu țigări sau cu alte droguri, alții sunt autohipnotizati de sex, de bogăție, de putere, de muncă, de mâncare, toată lumea este autohipnotizată de ceva. Autohipnoza nu este ceva rău în sine, dar să conștientizam că obiectul autohipnozei devine stăpân pe cel authipnotizat. Problema este atunci când obiectul aparține doar acestui plan pământean iar autohipnoza o realizăm prin mentalul nostru, acea parte efemeră a ființei noastre, fără nici o legătură cu ființa noastră divină, cu Divinitatea. Astfel, autohipnotizatul, nu mai este un om liber, se transformă într-un sclav, ce depinde total, cu ajutorul mentalului său de acel obiect lumesc. Autohipnoza a devenit starea naturală a majorității populației. Este bine știut că orice mecanism propagandistic constă în repetiție. Politicienii repetă mereu aceleași lucruri, chiar dacă nimeni nu îi ascultă, ei transmit energetic subconștientului colectiv, ce vor să impună, pentru că mintea subconștientă a oamenilor să rețină. Hitler le-a repetat mereu germanilor că cei vinovați de prăbușirea Germaniei sunt evreii chiar dacă era o minciună. În autobiografia sa, Mein Kampf, Hitler recunoaște că procesul de transformare a unei minciuni în adevăr este foarte simplu, trebuie doar să o repeți la infinit. Karma, cum spun unii sau destinul cum spun alții este tot o autohipnoză. Dacă repeți continuu aceeași acțiune într-o viață, acea acțiune devine stăpână pe viața ta iar tu devii sclavul ei și în viața următoare, o iei de la capăt, fără să știi de ce. Copilul când se naște, își aduce cu el toate condiționările din viețile trecute. Să revenim acum la afirmațiile profunde ale lui Iisus, pe care dacă le vom înțelege ne vor lumina viața ca niște adevărate faruri. Diferența dintre Iisus și Budha este că Iisus a transmis mereu mesajul său, stând printre oameni, vorbind cu simplii țărani agricultori, cu pescari, cu prostituate și cu vagabonzi, cunoscând viața sub toate aspectele ei și de aceea mesajul său a cuprins peste jumătate din populația globului. Eu am venit în mijlocul acestei lumi luând formă trupeasca”. Iisus, a mâncat și a băut cu oamenii impreună.  Dar aceștia nu l-au recunoscut pentru că toți erau beți, adică toți erau autohipnotizați. Iisus le-a bătut la poartă dar nu l-au recunoscut și nu l-au lăsat să între. Dacă atunci când un iluminat vine și bate la poarta ta, sub formă de trup, în carne și oase și tu nu îl  recunoști, cum poți să-l recunoști când vine la tine sub formă de lumină? Dacă Iisus vă va bate la poartă, acum de Crăciun, sub formă de lumină, veți fi oare acasă să-i deschideți ? Cu siguranță nu, căci voi nu sunteți niciodată acasă. Sunteți întotdeauna în altă parte. Acum sărbătoriți Nașterea Domnului, rătăciți prin toată lumea cu mintea voastră conducătoare, numai acasă la voi nu stați. Casa se află în interiorul vostru, în “inimă”, acolo unde se află centrul ființei, centrul conștiintei voastre. Voi nu sunteți acolo pentru că acolo se ajunge doar prin rugăciune profundă, cum spun unii sau meditație, cum spun alții. Semnificația cuvântului “a fi beat” întrebuințat de Iisus este “a nu fi acasă”. De fapt a fi hipnotizat, inseamnă, a sta doar în mental, fără să stai în “inimă”, în centrul ființei tale. Și Iisus mai spune: “Dar i-am găsit pe toți beți și niciunuia nu-i era sete”. Dacă te-ai îmbătat cu vinul lumesc nu îți mai este sete de vinul celest. Dacă omul trăiește, fără să se îmbete cu această lume, în el apare o stare de sete pe care nimic din această lume nu o mai poate stinge. Numai ceea ce vine de dincolo, din incognoscibil, din planul invizibil, ce nu poate fi perceput cu simțurile fizice, va stinge această senzație de sete. Niciunuia nu-i era sete, pentru că toți erau convinși că au găsit deja cheia, comoara, împărăția, așa că nimeni nu mai căuta altceva. Această lume și vinul ei nu sting definitiv setea, oferă doar o alinare temporară, efemeră, un moment de uitare de sine, care după ce trece, lasă în loc suferința. Beția divină este diametral opusă, devii lucid și perfect conștient. Când te îmbeți cu vinul acestei lumi, devi autohipnotizat, adormit, un fel de somnambul. Trăiești și te miști în somn. Întreaga viață devine un vis nesfârșit. Dar noi suntem în trup, în această lume, ce este de făcut? Nimic mai simplu. Să conștientizăm că trupul nostru fizic este același în zilele de sărbătoare ca și în restul timpului și are aceleași nevoi. Să nu îi dăm, mai mult decât poate duce. Să conștientizăm că toată alergătura la care suntem supuși pentru pregătirea mesei și cadourilor pentru sărbătorile de iarnă, este rodul autohipnozei generațiilor trecute ca și a celor prezente, începută acum 1600 – 1700 de ani și intensificată la maxim, la noi în țară, în ultimii 27 de ani când în numele falsei libertăți, “ne-am eliberat” de toate frustrările lagărului comunist. Tot ce putem face este să bem cu măsură din vinul lumesc și să sorbim câte puțin și din vinul celest. Să intrăm și în centrul ființei noastre și să ne rugăm profund. Rugăciunea – ca și iubirea – este un mod de a fi. Când iubești, iubești pur și simplu, fără să iubești pe cineva dintr-un motiv précis. Valoarea iubirii constă în ea însăși, întrucât este o stare atât de benefică, încât nu poate urmări niciodată ceva anume. Iubirea, pur și simplu ESTE, fără să reprezinte un instrument pentru obținerea unui anumit rezultat. Iar rugăciunea este doar iubire, te bucuri pur și simplu de ea, fără să ceri nimic pentru tine. Rugăciunea este în sine de o frumusețe tulburătoare, la fel ca iubirea. Ea îți oferă o stare de extaz atât de mare, încât tot ce poți să faci este să mulțumești divinului că ți-a permis să exiști, să respiri, să privești toată această lume multicoloră, să asculți toate aceste sunete sublime, să fi conștient. Toate aceste trăiri sunt daruri de la Dumnezeu, fără să fie daruri personale, sunt darurile lui Dumnezeu pe care, în aceste zile de sărbătoare, este bine să vă acordați câteva momente pentru a le împărtăși cu cei dragi din jurul vostru.

SEBA

Sebastian Radu