Al treilea aforism al lui Iisus, din Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma, prezentat și comentat de Osho în Sămânța de muștar, se încheie cu următoarele cuvinte:

Când trupul se naște din spirit, este o minune. Dar atunci când spiritul se naște din trup, aceasta este minunea minunilor. Nu pot decât să mă minunez cum a putut această comoară să își facă sălaș în mijlocul sărăciei.

Toate religiile, fară excepție, afirmă că Dumnezeu, adică Spiritul Divin, a creat lumea și prin consecință și trupul nostru. Și Iisus asta afirma, acum mai bine de 2000 de ani, că nașterea trupului din spirit, din Spiritul Divin, adică din Dumnezeu, este o adevărată minune. La 3-400 ani distanță, de la nașterea lui Iisus, apare scris și în Noul Testament, biblia creștinilor, că “Mai întâi a fost  cuvântul”. Iar astăzi, la cca 1700 de ani distanță de la apariția Noului Testament, toată comunitatea oamenilor de  stiință, confirmă că de fapt cuvântul, este doar un câmp energetic și că întregul univers a luat naștere din explozia unui câmp energetic foarte condensat. Nu mai există nici un dubiu, pentru nimeni, că totul este energie și că materia ca atare, separată de energie, nu existā. Materia există doar sub formă de energie. Totul, în jurul nostru, de la cea mai mică pietricică, pană la cel mai înalt munte și de la cel mai mic fir de iarbă, pană la cel mai înalt copac, sunt doar câmpuri de energie cu diferite vibrații. Trupul nostru nu este altceva decât un câmp energetic, ce poate fi perceput cu cele cinci simțuri fizice cu care suntem dotați: văz, auz, miros, gust, pipăit. Iar dacă noi, cei ce suntem câmpuri energetice, suntem făcuți “după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, care a creat Tot Ceea Ce Există, ce este Dumnezeu decât un câmp energetic, de cea mai inaltă vibrație, ce nu poate fi percepută de simțurile noastre fizice. Prin urmare, acest câmp energetic divin, această minte universală, această Conștiință Universală, căreia unii îi spunem și Dumnezeu, este sursa trupului.  Iar conştiința pământeană a trupului creat de Dumnezeu, a creat la randul ei această lume imaginară, această lume efemeră, pe care oamenii o confundă cu realitatea. Şi această confuzie este sursa tuturor suferințelor pe care omul le trăiește pe pāmânt. Incognoscibilul însă, rămâne in continuare de neatins, pentru că, dacă se poate explica cum a luat naştere universul şi lumea pământeană, nimeni nu poate explica cum a luat naştere Dumnezeu, Atoatecreatorul, acest câmp energetic de cea mai înaltă vibrație care a creat universul şi Tot Ceea Ce Există. Iar perfecțiunea creației sale îl minunează până şi pe Iisus. Nimic nu a fost lăsat la întâmplare. Chiar şi această lume imaginară pe care o trăim, această lume plină de suferințe, are rostul ei. Pentru că aici, in această lume, creată de conştiința trupului, suferința este cea care va produce, în cele din urmă, atunci când nu există altă cale, acea modificare de conştiință, ce conduce către conştientizarea spiritului existent în interiorul omului. Şi astfel, este posibilă adevărata înviere, pe care Iisus o numeşte naşterea spiritului din trup. De aceea Iisus spune că atunci când spiritul se naşte din trup, aceasta este minunea minunilor. Dacă prima minune, în care trupul se naşte din spirit, poate fi înțeleasă, este ca şi un pictor care dă  naştere unui tablou, a doua minune, este ca şi cum tabloul dă naştere la cel care l-a pictat şi asta este de neînțeles. De fapt este doar un salt cuantic, pe care Iisus îl descrie atât de simplu, în acest aforism, cu vorbele timpului de atunci, vorbe, care chiar şi în zilele noatre pot fi înțelese doar de cei care “au ochi de văzut şi urechi de auzit”. Şi pentru ca să se înțeleagă şi mai bine, cum stau lucrurile, Iisus arată ca există ceva care îl minunează si mai mult decât primele două minuni şi spune: Nu pot decât să mă minunez cum a putut această comoară să îşi facă sălaş în mijlocul sărăciei. El vrea să spună, că deşi se află între oameni, de fapt se află în mijlocul săraciei, pentru că toți cerşesc câte ceva. Dorința este doar un act de cerşetorie, iar mintea care doreşte nu este decât mintea unui cerşetor. Poți să fii şi un împărat puternic (sau preşedinte), al unei mari țari din această lume, (sau al unui mare grup de companii multinaționale), tot nu contează. Atunci eşti doar un cerşetor mai mare, care cere mai mult decât ceilalți – este singura diferență. Iisus se minunează, cum a putut această comoară…. a ființei divine….. să-şi facă sălaş în mijlocul sărăciei… între cerşetori. Oamenii sunt beți, adormiți, sărăntoci, cerşetori, ei nu fac altceva decât să cerşească toată viața lucruri mărunte, urâte, se luptă pentru ele, sunt obsedați de boli şi Dumnezeu şi-a făcut biserica tocmai în centrul ființei lor, în inima lor. Iisus spune că acesta este misterul cel mai greu de înțeles, dintre toate. Cea mai mare minune dintre minuni! De aceea suferă atât de tare. El vede cum oamenii, având ființa divină în interiorul lor, în loc să o conştientizeze şi să o celebreze, îşi pierd timpul, viața şi energia, cerşind lucruri fără valoare. Iisus era foarte empatic. De aceea a fost el atât de trist. Se spune că nu a râs niciodată. Ceea ce vedea în jur îl întrista atât de tare, încât nu-i mai ardea de râs. De aceea a conceput tot felul de aforisme, de pilde, de metode pentru a trezi oamenii din somn, fără de care, oamenii, nu se pot transforma în ceea ce sunt, nu pot realiza cine sunt. El ştia de atunci, de când s-a născut în trup, că va alege să ne predea lecția suferinței până la capăt, şi va urma drumul crucificării, pentru ca astfel oamenii să înțeleagă ce înseamnă adevărata înviere, învierea în spirit. Dar un iluminat ca Iisus ştia că există şi altă cale pentru ca omul să poată învia în spirit şi fără atâta suferință şi de aceea a propăvăduit calea căinței. Pentru acei care ajung să poată înțelege căința, suferința lor încetează imediat.

Recitiți de la capăt acest aforism şi rețineți acest cuvânt-cheie, căința. Dacă înțelegeți că aceasta este cheia, vă veți arde tot trecutul şi veți renaşte ca noi. Şi în aceastā stare de puritate regăsită, îl veți descoperi pe Dumnezeu, pe Atoatecreator, căci el nu este altceva decât propria voastră puritate, esența voastrā supremă. Practic, aveți de parcus trei etape pentru a ajunge la căință. Mai întâi, vă acceptați aşa cum sunteți şi acceptați că totul din trecutul vostru a fost ales, din mare iubire, de Sinele Divin. Apoi înțelegeți că toate alegerile din trecutul vostru au fost cele mai bune, au fost perfecte, pentru ca nu puteau fi altfel, în acel moment. Şi în final vă centrați în inimă şi vă IERTAŢI, mai întâi pe voi, apoi pe toți ceilalți. Şi în această stare, atunci când mintea tace, veți descoperi ființa divină din interiorul vostru. Există o singură condiție, să fiți complet relaxați, fără să vă puneți pe cap, presiunea planului temporal, rămâneți doar pe vibrația inimii.

Seba

Sebastian Radu