Continuăm, partea a doua a articolului cu privire la înțelegerea aforismului spus de Iisus Cristos, despre cum a găsit oamenii, când a ales să vină în mijlocul acestei lumi, luând formă trupească.

Apoi Iisus spune:

 “Iar sufletul meu a plâns pentru fiii oamenilor căci ei sunt orbi în inimile lor și nu văd că au venit în această lume goi și goi vor pleca din ea”.

Mare este suferința lui Iisus când vede cât de puțini sunt interesați oamenii de adevărul divin. Oamenii trăiesc în minciună, cred în ea și o confundă cu adevărul. Cauzele bolilor și suferințelor sunt întotdeauna lucrurile mărunte. Succesul în această lume, oricare ar fi, este doar ceva mărunt. Poți avea palate, regate, imperii, tot lucruri mărunte sunt. De fapt toate lucrurile din această lume sunt mărunte. Unde au dispărut marile imperii din istorie? Babilonul, Asiria, realizările lu Gingis Han sau ale lui Alexandru cel Mare? Priviți-i pe toți oamenii de success de astăzi, pe care cei mai mulți îi admiră. Ei sunt mai puțini fericiți decât oamenii simplii. Poartă doar măști poleite. La fel ca și ceilalți, se află în căutarea păcii interioare, dar ei au mai puțină parte de ea și sunt la fel, dacă nu chiar mai nefericiți ca oricare om. Se tem și ei de moarte ca orice om de pe acest pământ. Când moartea îi seceră, dispare odată cu ea și faima lor și totul se transformă în coșmar pentru ei. Au făcut atâtea eforturi, au suferit atât de mult și în final totul se duce de râpă, dispărând ca o bulă de aer în apă. Din cauza acestei bule neînsemnate, au pierdut marea șansă de a descoperi fericirea eternă. Dorințele, regretele, neîmplinirile rămân în continuare în ființa lor la fel ca în fiecare om. De fapt dorințele sunt doar vise, fără să fie ceva substanțial. De aceea spune Iisus că am venit goi și goi plecăm, se referă la acele lucruri lumești de care ne atașăm. De aceea spune că suntem orbi în inima noastră, pentru că suntem prezenți doar în mental, vedem doar cu mentalul, fără să vedem cu inima, fără să fim prezenți în inimă, în centrul ființei noastre, acolo unde găsim iubirea ființei noastre divine, ființă creată, din iubire, de Atoatecreator și nu cea din mentalul nostrum, creată, din frică. Motivul suferinței lui Iisus este compasiunea. Atunci când, fiind în trup, simți compasiunea, îți dorești ca celălalt, aflat și el în trup să nu mai sufere și să-și găsească singur calea de a se elibera de suferință. Doar singur te poți elibera de suferință. Și de aceea Iisus a spus apoi  “Dar acum sunt beți, nu ai ce să le faci. Când se vor trezi însă de beția provocată de vin, se vor căi”. Cuvântul “căință”, capătă o semnificație deosebită în acest context. Întregul creștinism are la bază ideea de căință. Căința devine frumoasă numai dacă vine din inimă, dacă îți dai seama că: “Întradevăr, Iisus a avut dreptate. Mi-am risipit inutil viata”. Această risipă este adevăratul păcat în care a căzut Adam, și după el toți oamenii. Ea, risipa, inseamnă neglijarea potențialului lăuntric, a posibilității de a crește, de a deveni la fel ca Dumnezeu. Inseamnă pierderea timpului din această lume temporală, inseamnă urmărirea unor scopuri lumești, derizorii, acumularea unor obiecte stupide. Când îți dai seama de inutilitatea acestor lucruri, ajungi să te căiești, adică să te ierți din înțelegere-și nimic nu purifică mai bine sufletul decât iertarea din înțelegere. Aceasta este una din cele mai frumoase moșteniri ale creștinismului. Iisus vine cu o teză nouă, de mare frumusețe, față de mai vechiul hinduism sau jainism, sau budhism. El spune “Căiți-vă și întregul trecut vă va fi iertat !”. Înțelege insă în profunzime ce inseamnă această căință. Simpla repetare a cuvintelor “mă căiesc”, nu e suficientă. Doar atunci când sunt rostite din toată inimă au efect. Întreaga fiintă trebuie să se căiască, să suspine, să se cutremure, să simtă pană la ultimul por, pană la ultimă fibră, până la ultima celulă, că a greșit. Și pentru a reuși această stare de căință, este necesar să dispară complet ego-ul de la conducere. Dacă omul simte acest lucru, în ființa sa se produce subit o transformare. Trecutul dispare, iar odată cu el dispare și proiecția lui în viitor.  Sufletul este absorbit de conştiința pură, in aici şi acum, în propria sa ființā se produce transformarea. Iisus era conştient de roata vieții, cunoştea foarte bine roata renaşterilor şi a morților. El a vrut să insiste în totalitate pe ideea căinței, a renunțării la lume chiar in această viață. Dacă eşti conştient că ai mai multe vieţi, nu te poți căi în totalitate, ai timp suficient. Pentru a evita aceste amânări şi a accelera mersul spre trezirea spirituala, Iisus a neglijat actul reincarnărilor şi a insistat exclusiv asupra mesajului: “Căiți-vă, căci nu mai este timp! Nu mai amânați, căci veți fi pierduţi”. A vrut sa facă procesul mai intens. Dacă ați ştii că aceasta este ultima zi, ca mâine bomba cu hidrogen va face să explodeze pământul şi apoi vine Iisus şi vă spune, “Căiți-vă, căci nu mai aveți timp şi doar căința vă mai dă o şansă”, întreaga voastră ființă s-ar focaliza, ar deveni centrată, s-ar proiecta in prezent şi ce ar vedea ar ingrozi-o şi ar scoate un vaiet existențial, un plânset al inimii din întreaga ființă. Dacă această căință s-ar produce cu această intensitate, întregul trecut plin de ”păcate” va fi şters. Faptele rele nu ar mai trebui plătite, căci oricum au fost ireale. Totul a fost un vis. Nu ai nimic de platit. Tot ce trebuie să faci este sa te trezeşti din somnul beției. Odată cu el vor dispărea şi coşmarurile. Ele nu au fost niciodată adevărate, au existat doar în gândurile tale. Creştinismul a venit cu ideea că nu există decât o singură viață, dorind să accelereze foarte mult lucrurile. Totul a devenit astfel mai intens. Rețineți: teoria renaşterii este adevărată. Nimeni nu cunoştea mai bine decat Iisus realitatea acestei teorii pentru că fusese in India şi văzuse amănarea produsă de această teorie. Dacă ne limităm exclusiv la această perspectivă, hinduşii au dreptate şi creştinii greşesc. Dar Iisus nu a fost niciodată preocupat de teorii. Problema lui este mintea umană şi felul în care poate fi transformată ea. Din această perspectivă, adevărul se poate dovedi uneori otrăvitor, iar minciuna poate face minuni. Iisus, a ales sa vină in mijlocul acestei lumi, luand forma trupeasca, cu mai bine de doua mii de ani in urma, și ne-a îndemnat să renunțăm la toate atașamentele față de corpul fizic, corpul emoțional și corpul mental și ne-a spus că la fel cum corpul dorește să își satisfacă foamea, inima tânjește după iubire. Să mâncăm, să iubim dar să nu uităm niciodată că facem parte din Dumnezeu. Foamea este o nevoie trupească. Iubirea este o nevoie a inimii. Dar iubirea lui Dumnezeu este mai profundă, ea transcede chiar și inima. Să ne rugăm profund, în fiecare zi, pentru că rugăciunea către Atoatecreator, este mai profundă decât inima. Pentru a ajunge la Dumnezeu, la Atoatecreatorul a Tot Ceea Ce Există, omului îi este dat să transceadă tot ce se află la periferia ființei sale, astfel încât să rămână doar în centrul fiinitei și astfel va găsi calea de a reveni acolo de unde el a plecat, din centrul universului, de El creat.

SEBA

Sebastian Radu