Nefericirea îți poate oferi multe lucruri pe care fericirea nu ți le oferă. De fapt, fericirea îți ia multe lucruri. Fericirea îți ia tot ce ai avut vreodată, tot ce ai, tot ce vei avea, fericirea te distruge. Nefericirea îți hrănește eul, iar fericirea este esențialmente o stare de non-egotism. Asta e problema, fondul problemei. De asta oamenilor le este foarte greu să fie fericiți. De asta milioane de oameni din lume trebuie să trăiască în suferință – au ales să trăiască în suferință. Suferința îți oferă un ego foarte, foarte cristalizat. Nefericit, ești. Fericit, nu ești. În suferința, eul se cristalizează; fericirea împrăștie eul. Dacă înțelegi asta, atunci lucrurile devin foarte clare.

Nefericirea te face deosebit, special. Fericirea e un fenomen universal, nu are nimic deosebit. Copacii sunt fericiți și animalele sunt fericite. Întreaga existentă e fericită, în afară de om care, fiind nefericit, iese din comun. Nefericirea îți dă posibilitatea să atragi atenția oamenilor. Când ești nefericit ți se acordă atenție, ești compătimit, ești iubit. Toată lumea începe să aibă grijă de tine. Nimănui nu-i place o persoană fericită, pentru că persoana fericită rănește eul celorlalți. Ceilalți își spun în sinea lor : „ așadar tu ești fericit iar noi ne târâm mai departe în suferință și chin. Cum îndrăznești să fii fericit, când noi toți suntem atât de nefericiți?”Fericirea te transportă în altă lume. Nu mai faci parte din lumea pe care a creat-o mintea umană, nu mai faci parte din trecut, din istoria urâtă. Nu mai faci parte deloc din timp. Când ești cu adevărat fericit, plin de beatitudine, timpul dispare, spațiul dispare. Când ești plin de beatitudine începi să intri în transcedental. Transcedentalul nu e social, nu e tradițional, nu are legătură cu mintea umană.

Există mai multe motive pentru acest atașament față de nefericire. Analizează-ți nefericirea și vei descoperi câteva lucruri fundamentale. Unul este că nefericirea îți conferă respect. Oamenii sunt mai prietenoși cu tine, mai înțelegători. Dacă ești fericit, oamenii încep să te invidieze. De ce ești tu fericit ? Așa se face că de-a lungul timpului, omul a învățat să-și reprime fericirea și să-și exprime nefericirea – e un mecanism subtil. Nefericirea a devenit a doua natură a omului. Trebuie să renunți la acest mecanism. Învață să-i respecți pe cei fericiți și acordă-le mai multă atenție. În acest fel vei aduce un serviciu omenirii. Nu-i simpatiza prea mult pe oamenii care sunt nefericiți. Dacă cineva este nefericit, ajută-l dar nu-l compătimi. Nu-l lasă să creadă că nefericirea este ceva meritoriu. Fă-l să înțeleagă că suferința e urâtă, că a fi nefericit nu e o virtute, că fiind nefericit nu faci nici un serviciu omenirii. Fii fericit, respectă fericirea și ajută-i pe oameni să înțeleagă că fericirea este scopul vieții. Ori de câte ori vezi un om fericit, respectă-l, este sfânt. Să învățăm un limbaj total nou, numai atunci omenirea veche, coruptă moralicește poate fi schimbată. Să învățam limbajul sănătății, al integrității și al fericirii.

Întrebarea „De ce sunt nefericit?” este una din cele mai importante întrebări pe care le poate pune un om. Este și ciudată, pentru că ar trebui să fie ușor să te lepezi de suferință, de chin, de nefericire. N-ar trebui să fie greu : nu vrei să fii nefericit, așa că la mijloc trebuie să fie ceva foarte complicat. Complicația constă în aceea că, încă din copilărie, n-ai fost lăsat să fii fericit, să fii vesel. Ai fost forțat să fii serios, iar seriozitatea implică tristețe. Ai fost forțat să faci lucruri pe care nu voiai să le faci. Erai slab, neajutorat, depindeai de alții, așa că firește că trebuia să faci ce ți se spunea. Și făceai acele lucruri împotriva voinței tale, nefericit, cu îndărătnicie. Iar treaba se repetă mereu, astfel că încetul cu încetul, ai înțeles limpede un lucru, și anume că tot ce este contrar voinței tale e bine, și tot ce nu se opune voinței tale e rău. Această constatare făcută din copilărie te-a umplut de tristețe, ceea ce nu e firesc, nu e natural.

Să fii fericit este tot atât de natural cum e să fii sănătos. Sănătatea nu ridică semne de întrebare. Însă când ești bolnav, întrebi imediat : „De ce sunt bolnav ? Care e cauza bolii mele?” Este absolut corect să întrebi de ce ești nefericit. Nu e corect să întrebi de ce ești fericit. Ai crescut într-o societate nesănătoasă, în care a fi fericit fără motiv este considerat nebunie. Este suficient să zâmbești fără motiv că oamenii să creadă că îți lipsește o doagă – de ce zâmbești, de ce arăți așa de fericit ? Iar dacă spui: „Nu știu, pur și simplu sunt fericit”, răspunsul tău nu va face decât să întărească ideea că ceva e în neregulă cu tine. Însă dacă ești nefericit, nimeni nu te întreabă de ce ești nefericit. Este firesc să fii nefericit, toată lumea este. Ideea că nefericirea este firească, iar fericirea este nefirească, începe să se instaleze în subconștientul tău. Fericirea trebuie dovedită. Nefericirea nu are nevoie de dovezi.

Întreaga suferimta a oamenilor este provocată de faptul că fiecare om este unde n-ar trebui să fie, este ce n-ar trebui să fie. Și pentru că nu poate să fie unde trebuie să fie – unde are prin naștere dreptul să fie – omul este nefericit. S-a îndepărtat atât de mult de Sine, încât a uitat drumul de întoarcere acasă. Nefericirea a devenit casa lui, chinul a devenit natura lui. Suferința a fost acceptată ca stare de sănătate, nu ca boală. Iar când cineva spune: „Renunță la viață asta nefericită, renunță la acesata suferință inutila” apare o întrebare foarte semnificativă: „Asta e tot ce am! Dacă renunț, voi fi un nimeni, îmi voi pierde identitatea. Pentru cei care își permit, nefericirea este costisitoare. Cei care nu își permit sunt de două ori nefericiți – trebuie să trăiască într-o nefericire de calitate proastă, cu care nu se pot lăuda. Așa că există nefericiți bogați și nefericiți săraci. Iar nefericiții săraci își dau toată silința să ajungă cumva la statutul de nefericiți bogați. A treia categorie a fost uitată de tot. A treia este natura autentică a fiecărui om, iar în e nu există nefericire.

Omul nu se poate lepăda de nefericire din simplul motiv că asta e tot ce are. Vrei să fie și mai sărac? Este deja sărac. Există nefericiți bogați, nefericirea lui e micuță. Nu poate să se laude cu ea. Iar tu îi spui să renunțe chiar la asta. Atunci ar fi un nimeni, un ambalaj fără conținut, un nimic. Și toate societățile, toate culturile, toate religiile au comis o crimă împotriva umanității, au creat teama de nimic, de goliciune. Adevărul este că nimicul este ușa spre bogăție. Nimicul este ușa spre fericire – iar ușa trebuie să fie nimic. O ușă înseamnă că nu te împiedică nimic să intri. În clipa în care ești nimic, devii o ușă – o ușă spre divin, o ușă spre tine însuți, o ușă ce duce spre casa ta, o ușă care te reconecteaza la natura ta intriseca. Iar natura intriseca a omului este fericirea. Ea există deja, ne naștem cu ea. N-am pierdut-o, doar ne-am îndepărtat de ea, am stat mereu cu spatele la noi înșine. E chiar în spatele nostru, e suficientă o mică întoarcere și se va produce o mare revoluție.

Cel mai simplu lucru din lume este să fii tu însuți. Nu e nevoie de nici un efort, ești deja. Pentru a fi tu însuți, nu trebuie decât să ieși din toate ideile stupide pe care ți le-a impus societatea, să ieși din ele așa cum iese șarpele din pielea lui veche și să nu te mai uiți în urmă. Dacă înțelegi asta, poți să devii tu însuți chiar în acesta clipă, și chiar în această clipă poți să-ți dai seama că nu există nefericire, nu există chin. Ești liniștit și stai în ușa nimicului, ușa nimicului pe care eu o numesc meditație și care nu e decât alt nume dat nimicului; încă un pas și vei găsi cea mai mare comoară care te așteaptă de mii de vieți.

Culegere de texte din discursurile lui OSHO