Cum poate să ne preocupe propria fericire, când există atâtea probleme cu care se confruntă omenirea? Foamete, sărăcie, condiții de trai mizere, foarte puține oportunități pentru majoritatea oamenilor de a-și dezvolta aptitudinile, talentele… De fapt înainte de a-ți neglija propriile probleme trebuie să ai o perspectivă corectă pentru a înțelege problemele lumii. Casa ta e într-o mare harababură, ființa ta e într-o mare harababură – cum poți să ai o perspectivă pentru a înțelege probleme mult mai mari ? Nu te-ai înțeles nici măcar pe tine însuți – începe de acolo, pentru că din oricare parte vei începe, va fi un start greșit.

Oamenii care sunt într-o stare de spirit extrem de confuză încep să-i ajute pe alții și încep să propună soluții – acești oameni creează mai multe probleme în lume decât rezolvă. Aceștia sunt adevărații făcători de rău: politicienii, economiștii, așa zișii slujitori publici, misionarii. Aceștia sunt adevărații făcători de rău – ei nu și-au rezolvat încă propriile probleme de conștiință și sunt gata să se repeadă asupra altora și să le rezolve problemele.

Ia aminte, TU ești problema lumii. Tu ești problema și atâta timp cât nu ești rezolvat, tot ce faci o să complice și mai mult lucrurile. Mai întâi pune-ți în ordine propria casă, creează un cosmos acolo, căci acum e un haos.

Da, există probleme, sunt de acord. Există probleme mari. Există suferință, există sărăcie, există violență, se întâmplă tot felul de nebunii, e adevărat – însă continui să insist că problema apare în sufletul individului. Problema există din cauză că indivizii sunt în haos. Haosul general nu e decât un fenomen combinat: toți am turnat în el haosul nostru. Lumea nu e decât o relație unii cu ceilalți. Adolf Hitler nu s-a născut din senin – noi l-am creat. Războiul nu se naște din senin – noi îl creăm.

Așa cum ești acuma, nu poți să vezi cauza problemei, vezi numai simptomele. Cauza nu e sărăcia – cauza e lăcomia, sărăcia e rezultatul. Problema nu e războiul, problema e agresivitatea individuală – războiul e doar suma agresivităților individuale. Poți să faci mult și bine marșuri de protest, războiul nu va fi oprit. Marșurile de pace se pot transforma în orice clipă în răzmerițe. Aceștia sunt oameni agresivi – în numele păcii, își etalează agresivitatea. Sunt gata de luptă; dacă ar avea putere, dacă ar avea bomba atomică, ar lansa bombă pentru a crea pace. Asta spun toți politicienii – spun că luptă pentru că pacea să prevaleze. Problema nu e războiul, iar marșurile de protest nu ajută la nimic. Problema este agresiunea lăuntrică a indivizilor. Oamenii nu se simt bine în interiorul lor, de aceea războiul trebuie să existe, altfel acești oameni ar innebuni. La fiecare 10 ani e nevoie de un război mare pentru a despovăra omenirea de nevroza ei. Omenirea acumulează continuu o anumită cantitate de nevroză. Și astfel se declanșează un război. Războiul înseamnă că nebunia e generală, omenirea a înnebunit ca un tot – nu mai e nevoie să înnebunești  în particular. Ce rost ar avea? Toți sunt nebuni, așa că nu are rost să înnebunești  de unul singur. Când națiile se omoară  între ele, când există atâtea crime și sinucideri, ce rost ar avea să faci aceste lucruri pe cont propriu ? Te uiți pur și simplu la televizor și te distrezi, citești ziarele și îți potolești setea de senzațional.

Problema nu e războiul, problema e nevroza individuală. Schimbă cauza – e nevoie de o transformare radicală, transformarea obișnuită nu ajunge. Dar poate că nu înțelegi – eu vorbesc întruna despre meditație, dar tu nu vezi legătura, nu înțelegi legătura dintre meditație și război. Punctul meu de vedere este următorul: dacă măcar unu la sută din oameni ar îmbrățișa meditația, războaiele ar dispărea. Altă cale nu există. Energia trebuie canalizată spre meditație. Ar fi mai puțină lăcomie și firește mai puțină sărăcie. Sărăcia nu e cauzată de faptul că lucrurile sunt în cantități neîndestulătoare; sărăcia există din cauză că oamenii adună în prostie, fac stocuri, din cauză că oamenii sunt lacomi. Dacă trăim în clipă de față, e suficient; pământul are destule să ne dea. Dar noi facem planuri, facem provizii – atunci apare problema. Chiar și faptul că te îngrași însemnă că faci provizii în corp – înseamnă o minte avară.

Trăiește în prezent, trăiește iubind, trăiește prețuind prietenia, păsându-ți de ce se întâmplă, și lumea va fi cu totul altfel. Individul trebuie să se transforme, pentru că lumea nu e decât un fenomen proiectat al sufletului individului. Atunci îl vor interesa problemele lumii, dar interesul lui va avea altă dimensiune. Poate că nici nu ești în stare să înțelegi asta. Dar în privința sărăciei nu se poate face nimic direct. Trebuie eliberată energia meditativă pentru ca oamenii să se bucure de clipa prezentă – atunci nu va mai fi sărăcie. Comunismul nu va distruge sărăcia; nu a distrus-o nicăieri. El a creat soiuri noi de sărăcie – mai mari și mai periculoase. Comunismul e mult mai sărac, pentru că și-a pierdut și sufletul. În comunism, omul nu mai e nici măcar individ – nu are nici măcar libertatea să se roage și să mediteze.

Când un om meditează, începe să înflorească. Dacă e pictor, va ajunge un pictor mare. Dacă e poet, din sufletul lui vor izvorâ poezii nemaipomenite. Când ești înrădăcinat în ființa ta, centrat, talentele tale încep să  funcționeze  automat. Începi să funcționezi așa cum existența a vrut mereu să funcționezi. Începi să funcționezi așa cum te-ai născut să funcționezi, începi să funcționezi așa cum vrea destinul tău să funcționezi. Devii spontan. Începi să faci ceea ce trebuie și acum nu îți mai pasă dacă rentează sau nu. Te face fericit , iar asta ajunge. Îți produce o bucurie fantastică iar asta e mai mult decât destul.

Însă există oameni care ar vrea să o ia pe ocolite: ei ar vrea mai întâi să schimbe lumea și pe urmă să ajungă la ei. Dar dă-mi voie să-ți spun că nu vei ajunge niciodată la tine dacă mergi atât de departe.

Începe de unde ești. Faci parte din această lume urâtă și schimbându-te pe tine, schimbi lumea. Ce ești tu? – o parte a acestei lumi urâte? De ce încerci să îl schimbi pe vecin? – poate nu-i place, poate nu vrea, poate nu îl interesează. Dacă ai ajuns să-ți dai seama că lumea are nevoie de o schimbare, atunci lumea cea mai apropiată de tine ești TU. Începe de acolo.

Culegere de texte din discursurile lui OSHO