„…Sunteți buni când încercați să dăruiți din voi înșivă.

Totuși nu sunteți răi când căutați un câștig, nu sunteți decât o rădăcină care, prinzându-se de pământ, se hrănește din sânul acestuia.

Desigur, fructul nu poate spune rădăcinii :-Fii asemenea mie, plină și rumenă, dăruind fără oprire din abundența ta-

Fiindcă, pentru fruct, a dărui este o nevoie, așa cum pentru rădăcină a primi este o nevoie.”

Versete din „Profetul” de Kahlil Gibran

Binele a fost definit ca fiind starea ta de a fi unul cu tine însuți; acum extindem definiția: „…sunteți buni când… dăruiți din voi înșivă…”. Dăruiește ceea ce ai, orice ar fi. Poate fi un cântec, poate fi tăcerea – dăruiește orice ar fi să ai. Cu cât dăruiești mai mult, cu atât conștiința ta va fi mai mare, va crește, se va extinde. Această extindere a conștiinței este ceva minunat.

Renunțați cu desăvârșire la ideea de rău, pentru că mințile voastre, condiționate de secole, gândesc numai dualitatea. Dacă a fi cu sine însuși este bine, evident că a nu fi este rău. Dacă a dărui este bine, atunci a nu dărui – spune mintea imediat – este rău. Totuși, nu sunteți răi când căutați să câștigați pentru voi înșivă… pentru că dacă nu cauți nici un câștig pentru tine, cum ai putea să dăruiești? Ce să dăruiești? Iisus, Buddha, pot dărui, dar înainte de a dărui au devenit Iisus și Buddha.

Teologii creștini au fost foarte critici cu misticii, acuzându-i de egoism. În ochii lor, meditația era egoism. Să meditezi ca să devi un Buddha este egoism. Ei nu au putut să accepte că un om care meditează, merge spre interiorul lui și se bucură de fericire, binecuvântare, extaz și astfel nu mai trebuie să apeleze la ei, nu mai are nevoie de preoți.

De fapt, mai întâi trebuie să cauți pentru tine în toate dimensiunile, spirituale și materiale. Numai când ești bogat în toate acestea, poți dărui. Nu sunt binecuvântați „cei saraci”, interpretare dată greșit de preoți. Iisus vorbea de sărăcia în cunoștințe nu în cunoaștere. Iisus vorbea de cei ce sunt săraci în „gunoaiele” adunate de minte, pentru că așa poți cunoaște bogăția sufletului din tine. Binecuvântați sunt cei bogați în toate dimensiunile pentru că ei vor putea să-și dăruiască bogățiile: ale sufletului, ale trupului, ale minții, ale inimii, nu contează; a dărui este una din cele mai minunate experiențe ale existenței.

Darul vostru vă face religioși. Nu creștini, hinduși, musulmani ci religioși. Și acest lucru este minunat. Dar atenție, religios, nu înseamnă bisericos. A fi religios nu însemnă să mergi Duminica la biserică să te închini și să faci mătănii. Religios înseamnă să-L fi descoperit pe Dumnezeul din tine, să ajungi în starea de a fi unul cu Tine, adică cu Dumnezeu și să poți dărui din toată ființa Ta. Instituțiile religioase au creat creștini, hinduși, musulmani sau evrei, pentru a diviza omenirea, pentru a le da oamenilor idei cum că ar fi superiori unii altora. Din cauza acestor instituții religioase toate popoarele se cred popoare alese de Dumnezeu. Nemții credeau că ei sunt poporul ales și nu evreii, de aceea Hitler a ucis șase milioane de evrei în Germania. Dar hindușii cred la fel. Și românii cochetează cu ideea asta năstrușnică. Toți vor un monopol asupra lui Dumnezeu, la care intermediarii sunt preoții.

Meditând ajungi religios. Când ești cufundat în meditație, descoperi propria ta ființă, ești asemeni rădăcinii unui copac care suge la sânul mamei lui, pământul. Dar de ce? Toată acea sevă se va ridica în trunchiul copacului, se va transforma în frunze verzi, va deveni umbră pentru cei obosiți și nefericiți, va deveni flori pentru aceia care știu să aprecieze frumusețea, culoarea, parfumul, va deveni fructe pentru cei infometați.

Viață e o unitate organică. Dacă numai dăruiești și nu primești, cui îi mai vei dărui? Dacă nu vor mai exista cei care dau, ci numai cei care iau, de unde să mai ia? Viața e un echilibru între dăruit și primit. Rădăcinile primesc de la pământ iar florile și fructele dăruiesc pământului. E ca un cerc.

Omul în ignoranța lui, a spart acest cerc în multe locuri. De aceea există criza ecologică. Tot luăm de la pământ și nu-i dăm nimic. Pământul devine încet, încet sterp și mort. Și dacă pământul moare, ceva din noi va muri,pentru că și noi suntem parte din el.

Tu trebuie să împarți, să dăruiești – ești asemenea unui copac umblător. Suntem copaci legați de existență. În fiecare secundă expirăm și inspirăm. Încercați să nu expirați – asta înseamnă a dărui – și veți muri. A dărui înseamnă viață. Și copacii respiră. Viața este o unitate minunată, ceea ce tu inspiri este oxigen și ceea ce expiri este dioxid de carbon iar copacii inspiră dioxid de carbon și expiră oxigen; trăim într-un fel de comuniune. Fără copaci noi nu trăim iar fără noi, nici ei nu trăiesc.

Există dăruire și primire în mod constant – soarele ne dă lumină, viață, luna dăruiește ceva misterios. Formăm un tot interconectat, inter-relaționat, un organism. Așadar, deveniți mai legați în toate dimensiunile! Fiți creativi, înfloritori, meditativi și dăruiți. Cu cât mai mult veți dărui, cu atât existența vă va asalta cu florile și extazul fericirii.

Singurul bine este unitatea, astfel încât să nu fii în conflict cu tine însuți – pentru că, conflictul te distruge, îți seacă energia pe care altfel ai fi putut-o dărui. Când ești unul, când ești întreg, energia se amplifică atât de mult, încât va deveni asemenea unui nor încărcat de ploaie, atât de plin, încât vei vrea să descarci acest preaplin oriunde.

Primește cu mulțumire și recunoștință. Dăruiește cu umilință.

Text prelucrat din „ Profetul” de Kahlil Gibran reflectat de OSHO

Vă invităm la cursurile noastre de meditație și vindecare spirituală:

https://www.facebook.com/biovivoterapii/events/