Iisus a spus ,, Când trupul se naște din spirit, este o minune. Dar atunci când spiritul se naște din trup, aceasta este minunea minunilor. Nu pot decât să mă minunez cum a putut această comoară să își facă sălaș în mijlocul sărăciei,,-Evanghelia a Cincea a Sfântului Toma.

Toate religiile sunt de acord că lumea a fost creată de Dumnezeu. Despre creația lui Dumnezeu vorbește și Iisus în acest aforism, când spune că trupul, adică partea materială a corpului omenesc, se naște din spirit- partea eternă a corpului omenesc. Conștiința lui Dumnezeu, conștiința sau mintea universală este sursa a Tot Ceea Ce Există în această lume materială. Faptul că materia s-a născut din minte, ca fiind un produs al minții, Iisus îl vede ca pe o minune, ca pe un mister. Dar minunea minunilor,  El o vede atunci când spiritul se naște din trup. Faptul că Dumnezeu a creat lumea este o minune – există însă o minune și mai mare, minunea minunilor, atunci când spiritul se naște din materie. Prin acest aforism, Iisus vrea să atragă atenția că în trupul creat de Dumnezeu, se află deja spiritul. Cum s-ar putea naște spiritul din materie dacă nu se află deja acolo?  Cum ar putea apare o floare dacă nu ar fi deja existentă în sămânță? Și oare ce este altceva spiritul sau duhul sfânt, cum spun teologii ortodocși, decât lumina dumnezeiască? Părintele Dumitru Stăniloae, în articolul Lumina Dumnezeiască  postat de site-ul http://www.crestinortodox.ro , arată: ,,Lumina dumnezeiască, se poate pregusta încă din această viață de cei care trăiesc bineplăcut Domnului. Ea nu se arată nouă în mod obișnuit pentru că nu este lumina din lumea această văzută. Să reținem că și pe Muntele Taborului chipul lui Hristos nu a devenit soare, ci ca soarele: „și a strălucit Fața lui ca soarele” (Matei 17, 2) …,,. Or, toți Părinții spun că Hristos așa va veni la judecatăși așa va fi în veci. Așa a fost Hristos și înainte de a Se sui pe Tabor. Căci zice Damaschin: „Se schimbă Hristos la față nu însușindu-Și ceva ce n-avea, nici transformându-Se în ceva ce nu era, ci arătându-Se cum era ucenicilor Săi, deschizându-le acelora ochii și făcând din orbi văzători… Căci El este lumina cea adevărată, frumusețea slavei”.

 În toate scrierile despre Iisus Hristos, chiar dacă, așa cum se știe, aceste scrieri ajunse la noi, au fost făcute la 3-400 ani distanță, față de momentul învierii, El , emană, oriunde apare, acea lumină divină. Iisus, prin schimbarea la față de pe muntele Tabor, a vrut să arate ceea ce afirmă și în acest aforism, precum că minunea minunilor este atunci când spiritul existent din trup, la contactul cu Dumnezeu, emană atât de multă lumină adevărată, atât de multă lumină divină, încât, face ca cei din jur să capete ,,ochi de văzut și urechi de auzit,,. Da, lumina divină se află în interiorul trupului, chiar de la momentul întrupării, fără să fim conștienți de Ea-dar se poate arăta încă din această viață și asta este minunea minunilor. Și totuși Iisus mai spune în finalul aforismului… ,,Nu pot decât să mă minunez cum a putut această comoară să își facă sălaș în mijlocul sărăciei,,. Ce vrea să spună Iisus? Oamenii cerșesc toată viață plăceri pentru satisfacerea trupului, se luptă pentru ele, au insomnii și fac obsesii după ce le capătă – iar Dumnezeu și-a făcut sălașul, și-a făcut biserica, tocmai în interiorul lor, în inimile lor. Ființa omenească are lumina divină în interiorul sufletului, este suficient să o conștientizeze. Iisus, spune că avem Împărăția lui Dumnezeu în inima noastră și ne purtăm ca cerșetorii, irosindu-ne viața și energia pentru lucruri fără valoare și acesta este misterul cel mai greu de înțeles între toate cele trei mistere de care vorbește în acest aforism. Acesta este mesajul divin al Învierii lui Iisus, învierea spiritului, conștientizarea ființei divine din trup.  Iar lumina de înviere, nu vine cu avionul de la Ierusalim pentru simplul fapt că există în interiorul fiecărei ființe omenești, așa cum Iisus Hristos ne-a transmis.