Pentru că fiecare om e dezaprobat chiar din copilărie. Indiferent ce face de capul lui, după placul lui, nu e acceptat. Mediul în care crește copilul are propriile lui idei și idealuri. Copilul este neajutorat, trebuie să se adapteze la mediu, să corespundă acelor idei și idealuri. Firește că aceia care dețin puterea pot să modeleze copilul cum vor.

Așa că fiecare om a devenit ce este împotriva voinței lui. Așa se explică faptul că toți vor să se dea drept ceea ce nu sunt. Fiecare pretinde că este ceea ce nu e. N-au fost lăsați să fie ei înșiși, au fost siliți să fie altcineva, de care natura lor nu-i lasă să fie mulțumiți. Așa că atunci când crește și stă pe picioarele lui, omul începe să simuleze multe lucruri care i-ar fi plăcut să facă parte în realitate din ființa lui. Însă în această lume nebună nimeni nu este ce trebuia să fie, este altcineva, a fost forțat să fie altcineva și știe asta. Știe că a fost forțat să fie inginer, sau politician sau doctor sau criminal sau cerșetor.

În India, în orașul Bombay, există oameni a căror singură ocupație este să fure copiii și să-i mutileze apoi să-i forțeze să cerșească și să aducă în fiecare seară toți banii strânși. Da, li se dă mâncare și adăpost, dar sunt folosiți că marfă, nu sunt ființe umane. Acest lucru constituie extrema, dar la fel s-a întâmplat cu fiecare om într-o măsură mai mare sau mai mică. Nimeni nu se simte bine cu el însuși.

În această lume există o singură fericire iar aceea este să fii tu însuți. Și pentru că nimeni nu este el însuși, toți încearcă să se ascundă cumva – cu măști, prefăcătorii, ipocrizii. Le este rușine de ceea ce sunt.

Omul învață de toate – e învățat de alții – dar nu învață să fie el însuși. Aceasta e cea mai urâtă formă de societate cu putință, pentru că îi face pe toți nefericiți. Să fii ce nu vrei să fii, să fii cu cineva cu care nu vrei să fii, să faci ceva ce nu vrei să faci, aceste lucruri constituie baza tuturor suferințelor tale.

Și pe de o parte societatea a reușit să-i facă pe toți nefericiți iar pe de altă parte aceeași societate se așteaptă să nu-ți arăți nefericirea, cel puțin nu în public, nu pe față. E treaba ta personală. Dar societatea, mulțimea a creat nefericirea, deci e o afacere publică, nu o afacere particulară. Aceeași mulțime care ți-a dat toate motivele să fii nefericit îți spune la urmă: „Nefericirea ta e a ta dar când ieși în lume zâmbește. Nu-ți arăta nefericirea în fața altora” Asta numesc ei etichetă, maniere, cultură. În fond e ipocrizie.

Și vei rămâne nefericit dacă nu decizi că: „Indiferent cu ce preț, vreau să fiu eu însumi. Condamnat, neacceptat, pierzându-mi respectabilitatea – e în regulă, accept toate astea dar nu mai pot să mă prefac că sunt altcineva…”. Aceste decizii și aceste declarații – aceste declarații de independență, de eliberare de influența mulțimii – dau naștere ființei tale firești, individualității tale.

Atunci poți să fii tu însuți, așa cum ești.

Text prelucrat din discursurile lui OSHO