După ce am vorbit despre iubire, despre căsătorie, iată a venit timpul să vorbim și despre copii. Așa curge și răul vieții – de la iubire la căsătorie și apoi la copii. Să ascultăm mai întâi cu atenție poemul lui Kahlil Gibran despre copii:

„Copiii voștri nu sunt copiii voștri.

Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea însăși îndrăgostită.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.

Puteți să le dați dragostea, nu însă și gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteți vizita nici chiar în vis.

Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați să-i faceți asemenea vouă,

Pentru că viața nu merge înapoi, nici zăbovește în ziua de ieri.

Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt azvârliți.

Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede țintă și cu puterea Lui vă încordează,

astfel că săgețile-I să poată zbura iute și departe.

Și puterea voastră prin mâna Arcașului, să vă aducă bucurie,

Căci precum El iubește săgeata călătoare, tot la fel iubește și arcul cel statornic”

Un copil nu e un lucru. Nu poți stăpâni un copil. A spune „este copilul meu” dovedește ignoranța pe care o duci cu tine.

Viața nu poate fi stăpânită. O poți ține în palma deschisă, dar în momentul în care ai strâns pumnul, viața deja nu mai e acolo. Aproape toți părinții din lume și-au distrus copiii, pentru că și-au pretins dreptul de proprietate. Să ai în proprietate un copil? Dacă nu poți creea viață, cum ai putea să posezi? Acesta este un dar din abundența existenței. Fii recunoscător că ai fost ales vehicul. Copilul a apărut prin tine dar asta nu înseamnă ca îți aparține. N-ai fost decât o trecere. Dacă părinții ar reuși să nu uite acest adevăr simplu, lumea ar arăta cu totul altfel.

Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea însăși îndrăgostită.

Viață eternă – curge prin munți, păduri, câmpii. Copilul a venit prin tine așa cum au venit alți copii prin alți oameni înaintea ta. Are o eternitate în urma sa și o eternitate înainte. A fost în multe case, în multe orașe, în multe locuri ciudate. În milioane de vehicule și tu ești unul dintre acestea. Fii umil și respectuos cu copilul. Când se produce fecundația, în jurul mamei roiesc zeci de spirite ce doresc să se întrupeze. Și asta pentru că acele spirite au vibrația apropiată de cei doi parteneri care au realizat fecundația. Numai unul primește aprobarea entităților superioare de a se întrupa. Pentru că acel spirit are lecțiile lui de învățat în familia în care sosește, precum și lecțiile lui de predat acelei familii. Respectați copilul ca pe un profesor al vostru de la care aveți multe de învățat în această viață.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Ei vin din începutul începutului. Știți câte vieți a mai trăit acel copil înainte de a vă da privilegiul să vină la voi? Acest spirit care a parcurs atâtea vieți, nu este creația voastră, este creația divinității. Spiritul este o energie divină, face parte din eternitatea universului. Și pentru că vibrația lui fantastică nu poate comunica direct cu voi, își creează un suflet. Sufletul cuprinde conștiința și mintea cu marele subconștient. Sufletul comunică cu spiritul și transmite acestuia esența vieții sale pe Pământ. Să nu uitați că trupul copilului, la fel ca și trupul vostru nu reprezintă decât 12 % din întregul său. Atâta reprezintă toate celulele materiale ale copilului care se formează din celulele mamei. Restul e corpul subtil în care se găsește matricea trupului și bagajul cu toate viețile lui anterioare. Și acest bagaj al său începe să fie completat de părinți, încă din primele clipe ale formării fătului în burta mamei. Asta este partea voastră de contribuție la creația unui copil. Iată de ce armonia în relația de cuplu este o necesitate, este o responsabilitate. Voi nu ați creat spiritul copilului dar sunteți participanți la clădirea generațiilor viitoare, sunteți co-creatori. Copilul este un adevărat miracol. Respectați-l în totalitatea lui. Respectați-l cum se cuvine.

Nicio societate din lume nu a avut respect pentru copil. Sunt respectați cei mai în vârstă, cei bătrâni, aproape morți. Sunt respectate mormintele – nu leagănele. Și copilul e viața pură – necontaminată. Copilul este mai aproape de izvorul vieții decât bătrânul. Bătrânul e mai aproape de moarte… Dar ciudat, moartea a fost adorată, viața a fost strivită, distrusă în toate felurile.

Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.

Puteți să le dați dragostea, nu însă și gândurile voastre.

Dacă realizezi că un copil vine prin tine și nu-ți aparține, atunci e clar că nici un părinte n-ar trebui să-i impună ideile sale, conceptiile sale despre existentă, politică și nici credințele sale religioase. Fiecare copil are dreptul din naștere de a nu fi torturat și condiționat de părinți, pentru că fiecare are dreptul fundamental de a cerceta, de a căuta, de a pleca în pelerinaj. Și ceea ce se face e exact invers.

Amintiți-vă de părinții voștri. V-au dat necondiționat dragostea lor? Sau au folosit dragostea pentru a vă contamina cu ideile, politica, naționalitatea, religia lor. Altfel cum a devenit omenirea atât de divizată? De ce trebuie să existe atâtea națiuni? Atâtea religii?

Omenirea e una. Adevărul e unul. Dar oamenii n-au îngăduit să se cerceteze adevărata lor față. Au purtat măști și și-au trăit viața, crezând că acestea sunt fețele lor. De unde știi că ești creștin? Nu ți s-a permis să alegi dacă vrei să-l iubești pe Christos, pe Buddha, Mahavira, Lao Tze sau Zaratrusa. Religia e lanțul tău, închisoarea ta. Creștinismul, hindusismul, islamismul, jainismul, sunt lanțuri pe care nu le vezi pentru că nu-ți leagă trupul, ci sufletul. Omul care adoptă ideologia altuia e vândut. E sclav. Da, sclavia și-a schimbat forma, a devenit mai periculoasă. Dacă-mi pui cătușe, sufletul meu rămâne liber, dacă-mi legi picioarele, sufletul mi-e tot liber. Îmi poți distruge trupul și sufletul meu e încă liber. Dar poluarea minții, leagă cu lanțuri invizibile însuși sufletul. Aceasta este adevărata crimă. Și toți părinții lumii sunt responsabili pentru asta.

Puteți să le dați dragostea, nu însă și gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Gândurile lor nu s-au maturizat încă, sunt semințe. Sunt numai potențialități dar în libertate și iubire vor deveni realități, vor deveni actuale. Și când gândul tău devine realitate, aduce atâta bucurie în ființa ta, atâta împlinire, atâta fericire, cum nici n-ai visat. Nici n-ai idee de toate acestea, e deasupra minții această înțelegere, pentru că încolțește și înflorește în inimă.

Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul.

Părinții sunt ucigași ai copiilor lor, cu cele mai bune intenții. Vedeți umblând peste tot oameni morți, morți care și-au pierdut sufletele, înainte de a avea o idee despre ele.

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteți vizita nici chiar în vis.

Tu aparții trecutului, zilele tale sunt pe sfârșite. Părinții nu pot concepe viitorul-așa cum copiii nu vor trăi în trecut. Prin urmare, nu-i încărcați cu scripturile voastre moarte. Ei vor avea scripturile lor, vor avea sfinții lor. ÎI vor avea pe Christos, pe Buddha ai lor. De ce ar fi împovărați cu trecutul, când au viitorul deschis înainte ?

Și dacă vă iubiți copiii, luați-vă mâinile de pe ei. Ajutați-i să fie puternici, să poată pleca în căutarea necunoscutului dar nu le inoculați ideile voastre, pentru că nu le sunt de nici un folos. Din cauza acestor idei și-ar putea rata destinul. Le-ați distrage inutil atenția.

Priviți copiii mici și observați claritatea viziunii lor. Copiii mici au viziune și claritate. Pe măsură ce îmbătrânești, începi să aduni praful. Voi aparțineți zilei de ieri, ei aparțin zilei de mâine. Dați-le câtă iubire puteți. Prezentul este o întâlnire dar și o plecare. Vei pleca din prezentul în care te întâlnești. Distanța dintre tine și copiii tăi va deveni tot mai mare, cu fiecare zi.

Trecutul e cel mai mare obstacol din viața noastră.

Părinții n-ar trebui să dea copiilor gândurile lor, pentru că aceste gânduri sunt deja perimate. Copiii vor avea propriile lor gânduri. Și copacii știu mai bine. În fiecare toamnă, frunzele vechi cad și dispar în pământ, lăsând locul pentru cele noi – mai verzi, mai tinere, mai suculente.

V-ați întrebat vreodată de ce nu s-au mai născut oameni asemenea lui Iisus Christos, Buddha, Lao Tze, Chuang Tze, Basho, Kabir, Zaratrusta, contemporani cu noi? Ce s-a întâmplat? Omenirea și-a pierdut forțele? Nu, omenirea e mai puternică, are mai multă energie ca niciodată. Dar trecutul se face tot mai mare. Bineînțeles  că fiecare zi prezența se leagă de ziua de ieri. Trecutul a devenit ca un Himalaya pe spinarea fiecărui om. De aceea nu mai avem ființe frumoase. Pe atunci nu era nimeni supărat și toți erau plini de mulțumire. Ce femeie de azi o mai poate întruchipa pe Maria? Azi lucrurile stau cu totul altfel. Greutatea de pe minte vă împiedică să vedeți noul. Dar noul azi este hotărât să-i spună trecutului mort: dispari.

Nu lăsați trecutul vostru putred, drept moștenire copiilor voștri. Ei au viitorul. Lăsați-i să crească în acord cu propriul lor potențial. Puteți năzui să fiți ca ei…

Puteți năzui să fiți ca ei dar nu căutați să-i faceți asemenea vouă.

Spusele din Biblie „Dumnezeu l-a făcut pe om asemenea lui” au fost greșit interpretate. Asemenea Lui se referea la calitatea de Creator. Omul este co-creatorul  acestui Univers în care trăim. Cine a introdus această confuzie, dacă nu preoții? Și datorită acestei confuzii introduse de preoți, fiecare părinte încearcă să facă din copilul său propria sa imagine. Lucrurile stau cu totul invers și Iisus spune asta când afirmă … „fiti pecum copiii dacă vreți să ajungeți în Împărăția Cerurilor”. Puteți năzui să fiți ca ei, pentru că ei sunt ai viitorului, sunt inocenți. Ei sunt mai aproape de existență decât voi. Pentru voi, dacă nu vă treziți, nu se va mai întâmpla decât moartea dar pentru ei milioane de lucruri – iubirea, meditația, recunoștința- așteaptă să se întâmple. Copilul are puterea să devină un personaj original. Copiile nu au nici o valoare.

Pentru că viață nu merge înapoi, nici zăbovește în ziua de ieri.

Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt azvârliți…

…spre necunoscut, spre neștiut. Nu-i împiedicați. Dați-le putere, dați-le iubire, ca ei să ajungă la cea mai îndepărtată stea.

Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca niște săgeți vii, sunt azvârliți…

Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede ținta și cu puterea Lui vă încordează,

astfel ca săgețile-I să poată zbura iute și departe.

Existența vrea să vă aplecați în fața copiilor voștri, pentru că ei trebuie să ajungă departe și voi trebuie să le dați putere pentru asta.

Și puterea voastră prin mâna Arcașului, să vă aducă bucurie,

Bucurați-vă când copiii voștri încep să se îndepărteze de voi, pentru că așa vor deveni oameni independenți, fiecare în felul lui. Inteligența înseamnă revoltă. Fiți binecuvântați, și binecuvântați copilul care s-a născut cu un spirit rebel. Acesta nu ar trebui să fie teama voastră…

Și puterea voastră prin mâna Arcașului, să vă aducă bucurie,

Căci precum El iubește săgeata călătoare, tot la fel iubește și arcul cel statornic”

Existența vă iubește pe toți. Căci sunteți copiii aceleiași vieți.

Lăsați loc săgeților proaspete și binecuvântați-le.

Text prelucrat din „ Profetul de Kahlil Gibran reflectat de OSHO”