Să cunoști înseamnă să fii tăcut, astfel încât să poți auzi blândul glăscior lăuntric. Să cunoști înseamnă să renunți la minte. Când ești total liniștit, nemișcat, când nimic nu tremură în tine, ușile se deschid. Faci parte din această existență misterioasă. O știi devenind o parte din ea, devenind participant la ea. Asta însemnă știință.

Care e diferența dintre cunoaștere și știință? În dicționar nu există nici o diferență, dar în realitate este o diferență fantastică. Cunoașterea este teorie, știința este experiență. Știință înseamnă că deschizi ochii și vezi, cunoașterea înseamnă că cineva a deschis ochii și a văzut și vorbește despre asta, pe când tu continui să aduni informații.

Prin cunoaștere omul se desparte de întreg – cunoașterea creează distanță. Ești pe munte și dai de o floare sălbatică și nu știi ce floare este; mintea nu-ți spune nimic despre ea, mintea tace. Te uiți la floare și te întrebi ce e. Floarea e acolo, tu ești acolo. Între tine și floare este un pod înălțat de întrebare, o legătură. Însă dacă știi că floarea e un trandafir sau o margaretă sau altceva, însăși acea cunoaștere te deconectează. Floarea e acolo, tu ești aici, dar podul nu mai există – tu „cunosti”. Cunoașterea creează distanță. Cu cât știi mai multe cu atât distanța este mai mare; cu cât știi mai puține, cu atât distanța e mai mică.

Dacă înțelegi asta, înțelegi multe. Dacă înțelegi că, cunoașterea desparte, că ea creează distanță, înțelegi însuși secretul meditației. Meditația este starea de a nu cunoaște. Meditația este spațiu pur, netulburat de cunoaștere. Da, povestea biblică este adevărată – omul s-a prăbușit prin cunoaștere, prin faptul că a mâncat rodul pomului cunoașterii. Pare absolut ilogic că omul s-a prăbușit prin cunoaștere. Pare ilogic din cauză că logica face parte din cunoaștere. Logica este total în sprijinul cunoașterii. Așadar, pare ilogic pentru că logica este cauza de bază a prăbușirii omului. Un om care este absolut logic – absolut întreg la minte, mereu întreg la minte, nu permite nimic ilogic în viața lui – este nebun. Sănătatea mintală are nevoie să fie echilibrată de nebunie; logica are nevoie să fie echilibrată de ilogic. Contrariile se întâlnesc și se echilibrează. Un om care este doar rațional este irațional – el va pierde multe. De fapt va continua să piardă tot ce este frumos și tot ce este adevărat. Va aduna lucruri fără importanță, viața lui va fi o viață practică, lumească.

Realitatea este interpretarea pe care i-o dai tu adevărului. Adevărul este pur și simplu ceea ce e; realitatea este ceea ce ajungi să înțelegi, este idea ta despre adevăr. Realitatea constă din lucruri, toate separate. Adevărul se compune dintr-o singură energie cosmică. Adevărul este alcătuit din unicitate, realitatea e alcătuită din multitudine. Realitatea e mulțime, adevărul e întregire.

Când ești liber lăuntric, ești în armonie cu întregul. Când, lăuntric, ești în activitate, ești în dezacord cu întregul. De asta ori de câte ori se întâmplă să atingi un moment de tăcere se creează o bucurie imensă. Cunoașterea trebuie să fie negată, dar nu pentru că o spun eu, sau pentru că o spune Krishnamurti, sau pentru că a spus-o Buddha. Dacă negi pentru că o spun eu, atunci negi cunoașterea ta și, în locul ei, pentru tine devine cunoaștere tot ce spun eu; altfel spus, înlocuiești cunoașterea ta cu cunoașterea mea și începi să te agăți de ea.  Îți arunci vechii idoli și îi înlocuiești cu unii noi, și același lucru e valabil pentru cuvinte, idei, gânduri. Trebuie să înțelegi ce spun, nu să înveți ce spun.

Să nu compari în minte ce spun eu cu vechile tale gânduri. Să nu compari deloc, să nu judeci. Să nu judeci  înlăuntrul tău dacă ce spun eu este corect ori greșit, sau cât e de corect. Eu nu încerc să te conving de nimic. Nu încerc să te convertesc la vreo teorie, filozofie, dogmă, religie. Nu. Eu doar îți împărtășesc ce mi s-a întâmplat mie și, prin însăși acea împărtășire, dacă participi, ți se poate întâmpla și ție. E ceva contagios. Puterea de pătrundere transformă. Puterea de pătrundere, de perspicacitate, e de ajuns; ea nu are nevoie să fie ajutată de vreun efort. Focul ei este mai mult decât suficient pentru a mistui toată cunoașterea pe care o porți în tine. Ascultându-mă, mergi cu mine. Ascultându-mă, mă ții de mână și te deplasezi în spații în care încerc să te ajut să te deplasezi și să înțelegi ce spun. Nu discuta – nu spune da, nu spune nu, nu aproba, nu dezaproba. Doar fii cu mine în această clipă și, brusc apare perspicacitatea.

Și ia aminte, omul nu cunoaște nimic. Tot ce-am adunat noi sunt fleacuri. Esențialul rămâne inaccesibil pentru noi. Tot ce am adunat noi sunt numai fapte, adevărul rămâne neatins de eforturile noastre. și experiența asta nu e numai a lui Buddha, Krishna, Krishnamurti și Ramana; este și experiența lui Edison, Newton, Albert Einstein. Este experiența poeților, a pictorilor, a dansatorilor. Toate marile inteligențe ale lumii – fie că sunt mistici, poeți sau savanți – sunt în total acord privitor la un lucru: cu cât cunoaștem mai mult, cu atât mai mult înțelegem că viața e un mister total. Cunoașterea noastră nu-i distruge misterul.

Numai proștii cred că din cauza că ei cunosc câte ceva, acolo, viața nu mai are mister. Numai mintea mediocră se atașează prea mult de cunoaștere; mintea inteligentă rămâne deasupra cunoașterii. Ea folosește cunoașterea, categoric o folosește – cunoașterea este utilă – dar știe perfect de bine că tot ce e adavar e ascuns, rămâne ascuns. Putem noi să ne tot sporim cunoașterea, dar misterul rămâne nesecat.

Ascultă cu mintea goală , fără gânduri. Gândul poate opera numai în lumea lucrurilor, pentru că și el e un lucru – subtil, dar tot material. Gândul este un fenomen material. Adevărul se cunoaște numai când mintea nu e. Pentru a cunoaște adevărul, mintea trebuie să înceteze; ea trebuie să iasă din funcțiune. Ea trebuie să fie tăcută, liniștită, nemișcată. Gândul nu poate opera în adevăr, dar adevărul poate să opereze prin gânduri. Nu poți să ajungi la adevăr prin gândire, dar când ai ajuns la el, poți folosi gândirea în slujba lui.

Există trei stadii ale minții. Primul este conștiența cu conținut. Mintea conține mereu ceva – un gând în mișcare, o dorință ce apare, supărare, lăcomie, ambiție. În acest stadiu mintea nu e niciodată neocupată, în ea se desfășoară un permanent trafic pe care când ești treaz îl numești gândire, iar când dormi îl numești visare – procesul e același. Visarea e puțin mai primitivă, atâta tot, pentru că ea gândește în imagini. Asta e starea obișnuită a minții: minte și conținut, conștiență plus conținut.

Starea a doua a minții este conștiența fără conținut; asta e meditația. Ești pe deplin treaz, și există un gol, un interval, în care nu se întâlnește nici un gând. Nu dormi, ești treaz, dar nu există gânduri. Aceasta este meditația. Primul stadiu se numește minte, al doilea stadiu se numește meditație

Și mai există al treilea stadiu. Când conținutul a dispărut, obiectul a dispărut, subiectul nu poate să rămână mult timp – pentru că ele există împreună. Ele se produc unul pe celălalt. Fără conținut, conștiența nu poate să fie acolo mult timp, nu mai e nevoie de ea, căci conștiența e întotdeauna legată de ceva. Ești conștient de ceva. E nevoie de acel obiect, el este absolut necesar pentru ca subiectul să existe. Odată ce obiectul a dispărut, curând va dispărea și subiectul. Primul care pleacă e conținutul, apoi dispare și conștiența. A treia stare se numește samadhi – fără conținut, fără conștiență. Dar reține, asta nu e o stare de inconștiență. Este o stare de supraconstienta, de conștiență transcedentală. Acum conștiență e conștientă numai de sine. Conștiența s-a întors asupra ei înseși; cercul s-a închis. Ai venit acasă.

Culegere de texte din discursurile lui OSHO